| Poeti contemporani - Elena Andrieş |
IUBITE CITITORULE!
- Deschizând acestă pagină, îţi vei pune simpla întrebare: cine e această Elena ANDRIEş?
- Această doamnă este figura demnă a femeii de la sat, care ştie să conducă o gospodărie, să mânuiască sapa şi suveica, dar găseşte timpul pentru a-şi vărsa ofurile în versuri. Căci iată ce zice însăşi autoarea: în tinereţe am descoperit cartea poetului ţăran Ioan LUNGU din ?arna Mare, care-şi scrisese versurile pe coarnele plugului la arat, fiind fără studii preaînalte. Versurile lui fiind triste, creaţia acestui poet ţăran mi-a fost o călăuză pentru mine şi în timpul liber îmi scriam şi eu bucuriile şi durerile omeneşti, considerând scrisul o ocupaţie frumoasă, dar şi un exemplu bun pentru cei patru copii ai mei. Tot ce am scris mi-a rămas întipărit în cristalul memoriei.
- Născută la 28 septembrie 1929, în acel măreţ sat care este renumitul R?D?şENI, situat pe şomuzul Mare, lângă Fălticeni. Părinţii Toader şi Maria SANDU, ţărani înstăriţi la vremea lor, au murit de tineri, lăsând pe cele două fete, Ana şi Elena, cât şi pe unicul băiat Constantin, orfani din 1945. Aceşti trei copii minori încă, au trebuit să se descurce singuri cu multele hectare de pământ în condiţiile grele de după război şi a secetei devastatoare din 1947.
- ÃŽn 1948 sora Elenei, Ana se căsătoreşte cu Toader TUDOSE. ÃŽn 4 noiembrie 1950, Elena se căsătoreşte cu Constantin ANDRIEş, născut în 18 ianuarie 1919, proaspăt venit din prizonierat cu care a avut patru copii: Mariana, Ionel, Viorica şi Adrian. Constantin SANDU, fratele Elenei, moare în 9 octombrie 1951 în armată.
- Căutarea timbrului poetic personal este vizibilă în întreaga creaţie. Elena ANDRIEş a încercat să-şi găsească sieşi răspunsuri la marile întrebări ce răscolesc fiinţa umană, mergând până la esenţele de interpretare filozofică a lumii. Tematica poeziilor este diversă, începând cu divinitatea, apa, pământul, părinţii, bătrâneţea, credinţa şi satul natal.
preluat din forumul: http://literatura-arta.myforum.ro/viewtopic.php?t=6
articol de:
Profesor Camelia STOICEVICI
Licenţiată în Litere a Universităţii de Vest Timişoara
şi în continuare câteva frumoase poezii ....
Satul meu Rădăşeni
de Elena Andries
Satul în care m-am născut
şi-atâţia ani (78) mi-am petrecut,
Multe amintiri mă leagă
Din viaţa mea întreagă.
Mult iubesc acest pământ
Pe care primii paşi am făcut,
De-aş trece şi peste hotare
Nu-i găsesc asemănare.
Sat frumos şi renumit
ÃŽn livezi, grădinărit,
Oameni harnici, gospodari
Moşteniri de la romani.
Cine vine-n Rădăşeni
ÃŽn anotimp de primăveri,
Când tot satul parcă-i nins
De floare ca-n paradis.
Se duce la el acasă
C-o impresie aleasă,
Mulţi rămân şi nu mai pleacă
Toată viaţa lor întreagă.
===
LA CRUCEA VOASTR?
de Elena Andries
La crucea voastră să mă frâng
Sub negura tăcerii,
Să ţip într-una, să tot plâng
De-atâta jale să mă sting
Să uit valul durerii.
S-adorm pe lacul drag şi sfânt
Prin marea bălărie,
şi vremea vâre-mă-n mormânt
Să uit ce-a fost pe-acest pământ
ÃŽn somnul veşniciei.
ÃŽn adâncimea de pământ
Vom asculta tăcerea
Mereu va bate acelaşi vânt
Prin iarba tristului mormânt
Când vom uita durerea.
O! Sfinte moaşte părinteşti
Dormiţi, dormiţi în pace
Cu voi adorm sute de poveşti
Iar sufletele-n sfere cereşti.
ÃŽn lumea care tace.
===
CAND NU STII
de Elena Andries
Când nu ştii ce să vorbeşti
Este adeseori mai bine
Ca să stai să te gândeşti
şi-un moment să socoteşti
Ce simţire ai în tine.
Căci o gură făr-de frâu
Ce sfidează prin noroade
Nu va face decât rău
şi e vai de capul tău
Că nu va produce roade
Azi orice păcate mari
Vin adesea de la gură
Nu ştiu dacă sunt mai tari
Vor mai fi dar foarte rari
Cele date de natură.
Când nu ştii ce să vorbeşti
Dă-ţi cu palma peste gură
şi apoi să te gândeşti,
Până vorba-ţi potriveşti
Să nu fie plină de ură.
===
DOU? RÂURI
de Elena Andries
Din cetatea plângătoare
Două râuri curg mereu,
E apă ori lăcrimioare
Căci usucă a vieţii floare
Ochii şi obrazul meu.
şi-n a lor murmur la vale
Pe sub codrii-ncărunţiţi,
Seamănă tirana jale
Iar planta ce-mi creşte-n cale
Sufletul mi-a otrăvi.
Un adânc o să se nască
Izvorât din ochi pustii,
şi cine o să oprească
Un ocean ce gura-şi cască
Sorbind suflete de vii.
La casa nefericită,
Unde cânt-un greieraş,
Vezi o floare vestejită
Ne udată, ne-ngrijită
şi-auzi vântul printre uşi.
Până când pe-a mea cărare
Vor creşte tot pălămizi,
N-am o zi de sărbătoare
şi-al vieţii pom mă doare
Distrus zilnic de omizi.
===
SA FACI BINE...
de Elena Andries
Omule, de poţi să faci vreun bine
Dumnezeu mereu te va căta,
şi-ţi va deschide al sufletului bine
Când tactul inimii va înceta.
Pregăteşte-ţi locul unde singur să mergi
Să poţi pluti prin a haosului legi,
şi vei trece prin poarta veşniciei
Spre grădina ce pururi cresc flori.
ÃŽn drumul tău vor fi mii de făclii
şi îngeri dragi te vor plimba prin nori,
Prin locuri fără-de vieţi arbori şi flori
Pe tărâm de planeţi lipsit de sărbători.
Căci păstorul de sus la el cheamă
Grăbeşte-te oaie pierdută, hai!
Te strigă glasul zilnic, sfânt de aramă
Să intri-n strunga veşniciei, în rai.
Nici măcar un strop, un pic
Din lume când o să pleci,
Nu mai iei nimic, nimic
Spre acele drumuri reci.
ÃŽn faţa justiţiei sfinte, o să răspunzi
Când oasele-n urmă-ţi vor fi reci,
Cuvântul Domnului o să-l auzi
Amin zic, cu mine vei fi în veci.
Lasă-ţi numele curat!
Că aşa-i place celui sfânt,
Ca lebăda nepătat
Să-ţi fie tristul mormânt.
Omule, de poţi să faci vreun bine
Dumnezeu mereu te va căta,
şi-ţi va deschide al sufletului bine
Când tactul inimii va înceta.
===
O! DARUL MEU
de Elena Andries
De ce-ai fost mamă negândită
şi nu m-ai dat la carte?
Să fiu şi eu mai fericita
Să am pe lume parte.
De zile mai cu mult noroc
şi mai cu veselie,
Iar nu să-mi ard sufletu-mi foc
şi inima pustie.
N-aş mai ciocni de atâtea ori
La uşile închise,
Ci-aş fi cu adevărat poet
Iar nu-n plâns să mă-nărui.
N-aş suferi atât de crunt
Urgia soartei mele,
şi n-aş fi azi ceea ce sunt
Un chin de lacrimi grele
Aş fi aruncat şi eu cu drag
Un bob literaturii,
Din a diamantelor şirag
Sublim dar al naturii.
===
CONDEI
de Elena Andries
Condei bătrân şi părăsit
De mult stai în tăcere,
Acum iar vremea ţi-a sosit
S-aşterni plin de durere.
Atâtea gânduri care-mi sting
Viaţa trecătoare,
Atâtea vise care plâng
ÃŽn suflet ce mă doare.
De aspra-mi mână te-ai uzat
Te-ai ars de fierbinţeală,
Azi pari în gânduri cufundat
şi mort de oboseală.
Condei bătrân, ce-a mai rămas
Din viaţa asta vie?
S-au aşternut pe tristu-mi pas
Spini şi zădărnicie.
===
CUGETARE
de Elena Andries
Averea şi puterea se topesc
ÃŽn valurile vieţii trecătoare,
Odată şi odată se sfârşesc
Dar amintirea rămâne nemuritoare,
şi-ntrece orice tezaur românesc
Din câte-au fost şi vor mai fi sub soare.
===
SPERANTA
de Elena Andries
Ca o zi de primăvară
ÃŽn triluri de ciocârlii,
Când e un foc soarele afară
şi când razele cad vii.
Tot astfel e şi speranţa
Plină de daruri şi fiori,
Ne tot duce mereu viaţa
Cu-n buchet de flori.
Dar aceste flori din visuri
Zbor amarnic ca un vis,
şi din urmă ne-ajung plânsuri
Crăpături reci de mormânt.
Atunci priveşti speranţa
Tristă, ca un lucru rău,
Ce ţi-a alinat viaţa
şi doi ochi în capul tău.
Atunci priveşti trecutul
şi oftezi aşa în vânt,
Cum se-nfrăţeşte cu lutul
Tot ce-i viu şi are un mormânt.
Cât poţi face, fă acuma
Ca să nu fii amăgit!
Lasă-ţi binele şi urma
Pe pământul chinuit!
===
CUGET?RI
Aşteaptă-te la bătrâneţe,
Din partea copiilor tăi,
La ceia ce tu însuţi vei
Fi făcut pentru tatăl
Tău sau pentru mama ta
* * *
Multe bunuri are omul
Dar virtutea cea mai mare,
E să nu se ţină mândru
Cu virtuţile ce are.
===
APA
de Elena Andries
Dintre darurile multe
Oferite de cel Sfânt,
E şi apa, fă-r de care
N-ar fi nimeni pe Pământ.
Apă, firul ierbii soarbe
Apă, miile de vieţi
Apă bea, apă respiră
Frunza codrilor poeţi.
Apă beau cerbi, căprioare
Năvălite la izvoare,
şi-n spre apă se abate
Ostenitul călător.
Apă, soarbe câmpul vesel
Flori şi lanuri verzi de grâu,
Fă-r de apă n-ar fi-n lume
Poate nici bine nici rău.
Căci n-ar fi cine să simtă
Aste daruri pe Pământ,
şi pe coama veşniciei
S-ar plimba singur, Cel Sfânt.
ÃŽnchinaţi-vă noroade
Când beţi apă la izvor,
Căci el este mântuirea
şi de viaţă-i dătător.
Aşadar să bem doar apă
Când ni-i sete, nu rachiu,
Căci rachiul este hoţul
Fură minţile mereu.
Băutura naturală
Este apa, bei şi taci
Ce se scurge pe sub maluri,
Pe sub viţe de copaci.
Apa este-n capul vieţii
Sănătate şi puteri,
Ea n-aduce ca rachiul
Nebunie şi dureri.
Ea-ţi grăbeşte mistuirea
Când mănânci ca să trăieşti,
şi-ţi întăreşte plămânii
Când vrei lumii să-i vorbeşti.
Slavă ?ie, Doamne Sfinte
De ăst dar îmbelşugat!
Cu care, din mila Sfântă
?st pământ l-ai înzestrat.
Dintre darurile multe
Oferite de Cel Sfânt,
E şi apa, făr-de care
Ar fi scrum acest Pământ.
===
DOU? RÂURI
de Elena Andries
Din cetatea plângătoare
Două râuri curg mereu,
E apă ori lăcrimioare
Căci usucă a vieţii floare
Ochii şi obrazul meu.
şi-n a lor murmur la vale
Pe sub codrii-ncărunţiţi,
Seamănă tirana jale
Iar planta ce-mi creşte-n cale
Sufletul mi-a otrăvi.
Un adânc o să se nască
Izvorât din ochi pustii,
şi cine o să oprească
Un ocean ce gura-şi cască
Sorbind suflete de vii.
La casa nefericită,
Unde cânt-un greieraş,
Vezi o floare vestejită
Ne udată, ne-ngrijită
şi-auzi vântul printre uşi.
Până când pe-a mea cărare
Vor creşte tot pălămizi,
N-am o zi de sărbătoare
şi-al vieţii pom mă doare
Distrus zilnic de omizi.
===
P?RIN?II (MOşNEGII)
de Elena Andries
Ei au crescut feciori şi fete
Prin zile negre şi suspin,
Iar azi bolnavi lâng-un perete
Uitaţi de-a lor vipere şirete
Stau plini de chin.
şi nimeni nu le dă de hrană
O fărâmiţă de mălai,
ÃŽn inimă ei simt o rană
Zâmbesc în vis, că-i plin de mană
Grădina-n rai.
Călăuzi-va pe vecie
Spre un drum plin de-nchipuiri
şi-n drumul lor fi-va făclie
A Soarelui raz-aurie
Departe-n zări.
Zac în chinuri plini de rane
Jos, pe umedul pământ,
şi-a lor feciori, inimi duşmane
Nu le dau nimic, căci sunt satane
Nici un cuvânt.
Nu vor să poarte grija tatii, mamei,
Acelor care i-au hrănit
Ei şi ele-s măritate
Le pare greu să-i ţină-n spate
Au îmbătrânit.
Moşnegii aceştia în tăcere
Crescut-a cârdul de vicleni
şi-acum priveşti plin de durere
Cum zac fără mângâiere, prin buruieni.
Ei sunt moşnegi, nu mai sunt Mamă, Tată,
ÃŽn ochii celor făr-de minţi,
şi-n chinuri se sfârşesc, îndată
Căci astfel vru soarta să-i bată
Pe bieţi părinţi.
|
|
BluePink 
